logo_gal

Anunț recrutare personal

Asociația Grup de Acțiune Locală (GAL) “Banat-Vest” este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul dezvoltării rurale, având la bază un parteneriat public–privat, care reunește 60 de parteneri (organizații non-guvernamentale, administrații publice locale și societăți comerciale) din 11 localități aparținând teritoriului Microregiunii Banat-Ripensis.

Asociaţia GAL “Banat-Vest” scoate la concurs, în vederea implementării Planului de Dezvoltare Locală finanțat prin Axa LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), care prevede finanțarea strategiilor integrate de dezvoltare locală, într-un cadru care încurajează abordarea partenerială și teritorială, un post de manager, cu mențiunea că postul presupune atât munca la sediul asociației din Jimbolia, strada Ștefan Cel Mare nr. 9 cât și muncă de teren în teritoriul microregiunii cuprinse în GAL.

 1.     Secretar – 1 post (full time)

Cerințele postului Cerințele postului

•Studii superioare

•Experiență profesională în activități de organizare, coordonare și relații publice (minim 2 ani)

•Cunoștințe Operare PC Word, Excel, Internet

•Cunoașterea unei limbi de circulatie internațională (engleză, germană, franceză)

•Carnet conducere (cat.B)

•Constituie avantaj:

•Absolvirea de cursuri în domeniul dezvoltării comunitare, certificat CNFPA de management de proiect, activitate relevantă în activități legate de PNDR și în special de Axa IV – LEADER; Experiență relevantă în mamagementul proiectelor si structurilor finanțate cu fonduri Europene.

Cei interesați vor transmite CV-ul pe adresa de e-mail: gal.banat_vest@yahoo.ro sau la sediul Asociației GAL „Banat-Vest” din Jimbolia, Strada Ștefan Cel Mare, nr. 9

Pentru a participa la selecție vă rugăm să transmiteți CV Europass în care veți menționa postul pentru care candidați până la data de 21.05.2014 De asemenenea la rubrica ”subiect” a e-mail-lui transmis vă rugăm să menționați  ”CV pentru postul …….” .

 

Selecția va fi realizată după cum urmează:

Etapa 1 – Pe baza dosarelor vor fi selectați candidații care îndeplinesc toate criterile enumerate.

Etapa   2 – Organizarea interviului de selecție. Pentru acest post, interviul va fi organizat de Reprezentantul legal al GAL și membrii Consiliului Director al GAL. Datele estimative ale organizării interviurilor sunt: 27.05.2014 – 28.05.2014. Evaluarea cererilor primite se va face cu respectarea principiului confidențialității și a egalității de șanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerințele menționate.. Candidații selectați pentru interviu vor fi contactați telefonic pentru planificarea interviului.

În cazul în care veți fi selectat pentru interviu vă rugăm să consultați următoarele documente:

-Programul Național de Dezvoltare Rurală –ultima variantă
-Plan de Dezvoltare Locală al teritoriului reprezentat de GAL „Banat-Vest” care poate fi solicitat de la sediul asociației între orele 1000 și 1400
-Fișa postului specifică

 

Totodată, dacă veți fi selectat la interviu vă rugăm să prezentați, acte doveditoare pentru experiența solicitată și copii după diplomă și calificări. Informații suplimentare puteți solicita la adresa de e-mail menționată mai sus, sau telefon +40 0725522931 Gorgan Ionela Lidia- Manager  GAL Banat-Vest.