job

Anunț recrutare personal

Asociația Grup de Acțiune Locală (GAL) “Banat-Vest” este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul dezvoltării rurale, având la bază un parteneriat public–privat, care reunește 60 de parteneri (organizații non-guvernamentale, administrații publice locale și societăți comerciale) din 11 localități aparținând teritoriului Microregiunii Banat-Ripensis.

Asociaţia GAL “Banat-Vest” scoate la concurs, în vederea implementării Planului de Dezvoltare Locală finanțat prin Axa LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), care prevede finanțarea strategiilor integrate de dezvoltare locală, într-un cadru care încurajează abordarea partenerială și teritorială, un post de manager, cu mențiunea că postul presupune atât munca la sediul asociației din Jimbolia, strada Ștefan Cel Mare nr. 9 cât și muncă de teren în teritoriul microregiunii cuprinse în GAL.

 1.     Manager GAL- 1 post (full time)

Cerințele postului -Experiență profesională de peste 3 ani în management organizațional, managementul proiectelor, de preferință în proiecte de dezvoltare rurală- Buna cunoaștere a Programului Național de Dezvoltare Rurală și în special a AXEI IV LEADER-Cunoașterea unei limbi străine de circulație europeană-Cunoștinte bune de operare calculator (Office: Word Excel), Internet, E-mail.-Carnet conducere (cat. B).

Cei interesați vor transmite CV-ul pe adresa de e-mail: gal.banat_vest@yahoo.ro sau la sediul Asociației GAL „Banat-Vest” din Jimbolia, Strada Ștefan Cel Mare, nr. 9

Pentru a participa la selecție vă rugăm să transmiteți CV Europass în care veți menționa postul pentru care candidați până la data de 14.02.2014 De asemenenea la rubrica ”subiect” a e-mail-lui transmis vă rugăm să menționați  ”CV pentru postul …….” .

Selecția va fi realizată după cum urmează:

Etapa  1  -  Pe baza dosarelor vor fi selectați candidații care îndeplinesc toate criterile enumerate.

Etapa   2 – Organizarea interviului de selecție. Pentru toate posturile, interviul va fi organizat de  Reprezentantul legal al GAL si membrii Consiliului Director al GAL. Datele estimative ale organizării interviurilor sunt: 18.02.2014 – 19.02.2014. Evaluarea cererilor primite se va face cu respectarea principiului confidențialității și a egalității de șanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerințele menționate.. Candidații selectați pentru interviu vor fi contactați telefonic pentru planificarea interviului.

În cazul în care veți fi selectat pentru interviu vă rugăm să consultați următoarele documente:

-Programul Național de Dezvoltare Rurală –ultima variantă
-Plan de Dezvoltare Locală al teritoriului reprezentat de GAL „Banat-Vest” care poate fi solicitat  de la sediul asociației între orele 1000 și 1400 
-Fișa postului specifică

Totodată, dacă veți fi selectat la interviu vă rugăm să prezentați, acte doveditoare pentru experiența solicitată și copii după diplomă și calificări. Informații suplimentare puteți solicita la adresa de e-mail menționată mai sus, sau telefon 0736618195 Alina HEISU- Secretar  GAL Banat-Vest.